Decizia CCR nr. 462/2021Punctul 8

8. Pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, conform art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică, iar pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, măsura a fost menținută, astfel cum este prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. De asemenea, prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 s-a prevăzut că în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizația de ieșire la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Legea nr. 284/2010 a fost într-adevăr abrogată la data de 1 iulie 2017, prin art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă este de notat că, deși în întreaga perioadă în care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, dispozițiile privitoare la aceste drepturi nu au fost abrogate în mod expres, nu se poate susține că acestea s-au născut efectiv în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere inițial, în condițiile în care valorificarea lor a fost în mod repetat suspendată și nicio altă dispoziție legală sau soluție de jurisprudență nu a diminuat efectul actelor normative reținute care au suspendat exercițiul drepturilor, pentru a concretiza o speranță legitimă pentru viitor. Așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care gestionează dosarul trebuie doar să facă distincția între norme care suspendă exercițiul unor drepturi și norme care abrogă drepturi subiective. În cazul primei categorii de norme și al consecințelor produse pe planul dreptului subiectiv afectat, instanța supremă s-a pronunțat în mai multe rânduri, arătând că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reținute ca fiind constituționale, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conținut abstract, fiind condiționate în recunoașterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă (Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). În același sens s-a statuat că lipsa caracterului actual al dreptului și inexistența unei „speranțe legitime“ de valorificare efectivă a acestuia s-au consolidat în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017 (paragraful 83 din Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018). De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nicio dificultate de determinare a efectelor abrogării nu există cu referire la datele speței deduse spre analiză în cadrul sesizării prealabile, câtă vreme prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a dispus abrogarea expresă a Legii-cadru nr. 284/2010, iar conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv“. Faptul că dispoziția din Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la drepturile de natura celor pretinse în cauză avusese efectele suspendate în timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, menționată anterior, din care rezultă că și astfel de norme pot face obiect al abrogării. ...