Decizia CCR nr. 455/2021Punctul 6

6. A considera că Hotărârea Parlamentului României nr. 36/2021 este neconstituțională pentru că a fost adoptată în baza unui cadru normativ care este deficient redactat - așa cum, prin raportare la concluziile judecătorului-raportor, intuim că a fost motivată decizia în prezenta cauză - echivalează cu a afirma că neconstituțional este nu actul individual prin care este pusă în aplicare legea, ci însuși actul normativ de rang legislativ. Or, două sunt obiecțiile noastre față de un astfel de raționament. 6.1. Pe de o parte, în prezenta cauză, Curtea Constituțională nu a fost învestită cu controlul constituționalității Legii nr. 35/1997, ci cu cel al unui act individual de punere în aplicare a prevederilor legale. Obiectul controlului de constituționalitate, stabilit de autorii sesizării, determină și procedura aplicabilă în cauza aflată pe rolul Curții Constituționale, precum și efectele deciziei sale. În prezenta cauză Curtea a fost sesizată cu constatarea neconstituționalității unei hotărâri parlamentare în cadrul procedurii prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituție și nu cu constatarea neconstituționalității unei legi în cadrul procedurii prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție ori cu un conflict juridic de natură constituțională conform art. 146 lit. e) din Constituție. Acest fapt obiectiv și incontestabil produce consecințe clare în privința competenței Curții Constituționale, a procedurilor care se pot desfășura în fața sa și a efectelor pe care le va produce decizia ce urmează a fi pronunțată. ... 6.2. Pe de altă parte, neconstituționalitatea legii nu se transferă automat asupra actului de punere în aplicare. Dimpotrivă, tocmai în baza unui raționament contrar s-a născut excepția de neconstituționalitate ca instrument procedural de apărare în cadrul modelului american de control al constituționalității legilor, unde partea lezată de o lege neconstituțională poate susține că nu respectă un act de aplicare a legii, nu pentru că acesta ar fi ilegal ori neconstituțional în sine, ci pentru că el se fundamentează pe o lege neconstituțională. Aceasta duce însă la concluzia că actul de aplicare (în cazul nostru, hotărârea parlamentară) este legal și beneficiază și de prezumția de constituționalitate, câtă vreme nu a fost dovedită neconstituționalitatea legii pe care el se bazează. Or, în acest punct al raționamentului ne întoarcem la obiecția anterior menționată - nu Legea nr. 35/1997 a fost deferită Curții Constituționale, ci un act individual de aplicare a ei - și avem confirmată și legalitatea demersului promovat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 36/2021, ceea ce în cauza de față ar fi trebuit să conducă la respingerea sesizării. Rezultatul final al acestui raționament este contrar concluziei la care a ajuns Curtea Constituțională în prezenta cauză. ... 6.3. În plus, a susține că Hotărârea Parlamentului României nr. 36/2021 este neconstituțională întrucât a fost adoptată în baza unui cadru normativ care este deficient redactat, pentru că acest lucru a fost stabilit și printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, ridică o problemă suplimentară, ce vizează coerența internă a jurisprudenței constituționale. Este adevărat că în Decizia nr. 80/2014 Curtea a stabilit că situațiile în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii pentru a evita riscul unor revocări arbitrare, dar aceeași Curte a stabilit și că deciziile sale pronunțate în temeiul art. 146 lit. a) teza finală din Legea fundamentală (s.n. ce vizează controlul de constituționalitate a inițiativelor de revizuire a Constituției) se referă la „o intenție de legiferare“ și, de aceea, ele „nu pot face parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale, în sensul conferirii aceleiași posibilități de valorificare a forței juridice obligatorii a dispozitivului unei decizii a Curții, atașat, în egală măsură, și considerentelor pe care se sprijină acesta“ (a se vedea considerentul nr. 92 din Decizia nr. 875/2018). Or, Decizia nr. 80/2014, fiind o decizie pronunțată în temeiul art. 146 lit. a) teza finală din Constituție, nu face parte din fondul activ al jurisprudenței și, deci, nu mai poate fi invocată nici de părți în fața Curții Constituționale și nici de Curtea însăși. ... ...