Decizia CCR nr. 432/2021Punctul 63
Punctul 63
63. Astfel, prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 114-116, Curtea a statuat că textul criticat nu distingea între admiterea și respingerea contestației, însă pentru a produce efecte trebuie să vizeze prima situație, caz în care rata (compusă din principal și dobândă) se plătește indiferent că debitorul este de bună/rea-credință; în schimb, dauneleinterese (sub forma daunelor moratorii) care s-ar datora parcurgerii procedurii Legii nr. 77/2016 vor putea fi pretinse numai în condițiile relei-credințe a debitorului. Desigur, daunele-interese [sub forma daunelor moratorii], care nu au legătură cu parcurgerea Legii nr. 77/2016, pot fi pretinse în acord cu prevederile contractului de credit. Or, textul criticat, astfel cum este formulat, afectează dreptul de proprietate al creditorului, care, deși a câștigat procesul, prin admiterea contestației sale, în condițiile în care debitorul a fost de bună-credință, nu va mai putea pretinde debitul rămas de plată și dobânzile contractuale aferente, aceste două elemente subsumându-se noțiunii de bun. Curtea a constatat că textul legal criticat încalcă art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗