Decizia CCR nr. 406/2021Punctul 13
Punctul 13
13. Se mai invocă faptul că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă ar fi contrare art. 147 alin. (4) din Constituție, menționându-se că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, art. 147 alin. (4) din Constituție a fost interpretat în sensul că deciziile acesteia sunt obligatorii și în ceea ce privește considerentele, care au aceeași valoare juridică cu dispozitivul lor, și că, în pofida faptului că nu există mijloace legale de constrângere puse la îndemâna instanței de contencios constituțional pentru punerea în executare a deciziilor sale, instanțele judecătorești trebuie să aibă o conduită constituțională loială și să respecte dezlegările constituționale. În Dosarul nr. 1624D/2018 se mai arată că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt opozabile erga omnes și aplicabile de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că legiuitorul a dorit să împiedice soluționarea proceselor în baza unor norme care încalcă Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗