Decizia CCR nr. 403/2021Punctul 14

14. Curtea constată că, în realitate, autoarea acesteia este nemulțumită de modul de reglementare a soluției legislative din textul criticat, respectiv de omisiunea de reglementare a cazurilor concrete în care acesta se aplică. Referitor la omisiunile legislative, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat constant că excepția de neconstituționalitate ridicată este admisibilă doar în situația în care omisiunea are relevanță constituțională, astfel încât Curtea să poată fi învestită cu soluționarea acesteia (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). În schimb, dacă omisiunea legislativă nu are relevanță constituțională, admiterea excepției de neconstituționalitate ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, „încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia instanța de contencios constituțional «se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“ (a se vedea Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, paragraful 17). Or, Curtea reține că, prin modul de formulare a excepției de neconstituționalitate, se tinde către adăugarea de cazuri în care hotărârile instanțelor de judecată pot fi atacate cu recurs, ceea ce nu reprezintă o omisiune legislativă care să genereze încălcarea unui drept fundamental astfel încât aceasta să aibă relevanță constituțională. ...