Decizia CCR nr. 368/2021Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.06.2021 · dosar 2.638/88/2017
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. În acest sens reiterează succint cele deja detaliate în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și arată că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii și celor ale art. 56 alin. (2) care consacră principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. În esență, se susține astfel că prevederile criticate nu respectă exigența de previzibilitate impusă de jurisprudența Curții Constituționale, întrucât, deși ambele texte din Codul fiscal stabilesc că taxa în discuție se calculează în funcție de numărul de metri pătrați efectiv afectați de foraje, în lipsa definirii noțiunii de „suprafața efectivă afectată“, aplicarea textului legal devine arbitrară și imprevizibilă. Pe de altă parte, imprevizibilitatea reglementării criticate rezultă și din enumerarea exemplificativă, și nu exhaustivă, a activităților care generează în sarcina contribuabililor obligația de achitare a acestei taxe. Arată astfel că enumerarea de la art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se referă la studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și alte exploatări, fără ca textul legal să facă distincție între activitățile de „explorare“ și cele de „exploatare“, care conform Legii minelor nr. 85/2003 sunt activități diferite. ...
Sursa oficială ↗