Decizia CCR nr. 369/2021Punctul 16

16. Prin deciziile amintite, Curtea a reținut că prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 reglementează instituția excepției de nelegalitate și procedura specifică acesteia. Astfel, excepția de nelegalitate are ca obiect numai actele administrative cu caracter individual și poate fi invocată atât în fața instanței de fond, cât și în căile de atac de către partea interesată sau de către instanța judecătorească din oficiu. Soluționarea litigiului pe fond trebuie să depindă de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepției și, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Curtea a statuat cu valoare de principiu că ideea pe care se întemeiază instituția „excepției de nelegalitate“ se numără printre acele constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de drept romano-germanic și a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificație este că cele ce sunt vremelnice pentru o acțiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008). De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că excepția de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseși exigențele unui proces echitabil. ...