Decizia CCR nr. 336/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă principiul legalității, dreptul la un proces echitabil și legalitatea pedepsei, întrucât nu respectă exigențele referitoare la calitatea legii, și anume condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate. Consideră că din modul de definire a infracțiunii nu poate fi determinată condiția cu privire la momentul la care este necesar să existe îmbibația alcoolică în sânge pentru a se constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională - în absența intervenției legislative prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție - dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu mai prevăd condiția referitoare la momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Consideră că, în absența acestei condiții esențiale din norma de incriminare, destinatarii legii penale nu pot avea o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel încât să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la accesibilitatea și previzibilitatea legii (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, și Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României). Mai mult, susține că fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absența condiției menționate mai sus, care reprezintă o cerință esențială a infracțiunii. Potrivit autorului excepției, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - conform cărora infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este o infracțiune de pericol și se consumă la momentul săvârșirii ei, astfel că, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile legii - nu înlătură exigențele de ordin constituțional privind punerea de acord de către autoritatea legiuitoare a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu Legea fundamentală, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, așa cum prevede art. 23 alin. (12) din Constituție. Considerentele deciziei mai sus menționate nu pot adăuga la lege, întrucât, pe de o parte, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv, iar, pe de altă parte, instanțele judecătorești nu au competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în domeniu (Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009). Astfel, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul este liber să aprecieze - pe lângă pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei - și condițiile răspunderii juridice pentru fapta incriminată. Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea normei de incriminare tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare (art. 3 din Codul penal). Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat, prin prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Constituție consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“. În situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, regula activității legii penale cunoaște excepții. Astfel, în situațiile în care o infracțiune a fost săvârșită sub imperiul vechii legi penale [în speță, fapta prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice], însă făptuitorul este judecat sub imperiul noii legi [respectiv, art. 336 alin. (1) din Codul penal], principiul mitior lex, consacrat la nivel constituțional prin art. 15 alin. (2) , impune aplicarea legii penale mai favorabile, prevedere preluată și în art. 5 din Codul penal. Așa fiind, arată că judecătorul nu poate utiliza metoda comparației diferențiale pentru a face o combinație între dispozițiile art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și cele ale art. 336 alin. (1) din Codul penal în scopul conservării incriminării, astfel încât fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică determinată să întrunească elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni. Consideră că este neconstituțional punctul de vedere conform căruia dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal pot fi aplicate prin ignorarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - constatată ca fiind neconstituțională -, întrucât această sintagmă reprezintă o condiție/cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective a infracțiunii, care determină granița dintre contravenție și infracțiune prin fixarea momentului la care trebuie să existe îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Conținutul constitutiv al infracțiunii este o parte componentă a conținutului juridic al acesteia și constă în condițiile necesare pentru existența infracțiunii. Pe baza acestui conținut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configurația ei tipică, iar judecătorul nu poate distruge tipicitatea conținutului constitutiv al faptei, orice interpretare vizând norma penală în integralitatea ei. Subliniază că este necesară punerea de acord de către Parlament, în temeiul art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, a prevederilor neconstituționale din cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal cu dispozițiile Constituției. Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - potrivit cărora infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este una de pericol și se consumă la momentul săvârșirii ei, moment la care trebuie să se raporteze alcoolemia care conferă valență penală faptei - sunt utile nu numai pentru aplicarea dispozitivului deciziei, dar mai ales pentru punerea de acord de către legiuitor a prevederilor neconstituționale cu exigențele de constituționalitate dezvoltate în respectiva motivare, având în vedere că nici Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici judecătorul nu se poate substitui legiuitorului pentru a crea un regim represiv ad hoc. ...