Decizia CCR nr. 331/2021Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 126 alin. (4) -(6) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare și realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, întrucât ordonanța procurorului prin care se dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție nu este supusă confirmării de către un judecător și nici - cel puțin - unei verificări din partea procurorului ierarhic superior. Consideră că redactarea textelor criticate permite procurorului de caz ca - în mod discreționar, fără posibilitatea unei verificări/confirmări - să dea și să păstreze statutul de martor amenințat. Această prerogativă necenzurabilă a procurorului se prelungește ca efect pe toată durata procesului penal, ceea ce înseamnă că procurorul emite acte de verificare ulterior fazei de urmărire penală. Arată că ordonanța procurorului de luare a măsurii de protecție nu este cunoscută judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată. Totodată, după terminarea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată nu au posibilitatea de a verifica dacă se mențin sau nu temeiurile avute în vedere de procuror la luarea măsurii de protecție. Susține că reglementarea criticată aduce o atingere gravă atât dreptului suveran al judecătorului/instanței de judecată de a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia actelor prin care s-au dispus măsuri procesuale în faza de urmărire penală, cât și dreptului la apărare, prezumției de nevinovăție și echității procedurilor. Consideră că această atingere ar putea fi înlăturată/atenuată prin reglementarea, pe de o parte, a posibilității judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, a instanței de judecată de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii de protecție dispuse de procuror în faza de urmărire penală și, pe de altă parte, a obligativității încunoștințării persoanelor interesate despre verificările pe care poate și trebuie să le facă un judecător, activitatea judecătorilor fiind una independentă. Arată că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru scoaterea ordonanței în discuție de sub puterea de apreciere a unui judecător. O astfel de ordonanță a procurorului trebuie supusă cenzurii judecătorești cu atât mai mult cu cât soluția dată pe fondul cauzei penale este atributul exclusiv al judecătorului. Chiar dacă pot exista motive obiective și rezonabile pentru ca inculpatul și persoana vătămată să nu cunoască conținutul ordonanței, totuși părțile și persoana vătămată trebuie să știe că astfel de ordonanțe sunt verificate de un judecător la momentul luării măsurii în faza de urmărire penală, iar ulterior menținerea măsurii este verificată tot de un judecător, aceste verificări fiind o expresie a dreptului la apărare, deoarece apărarea se bazează întotdeauna pe o abordare independentă care poate fi realizată numai de către un judecător. ...