Decizia CCR nr. 331/2021Punctul 7

7. Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, în faza de urmărire penală, procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate, cerința motivării conducând la concluzia că măsura dispusă de procuror nu poate fi arbitrară, ci trebuie să se întemeieze strict pe lege. După dispunerea măsurii, procurorul verifică periodic, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. Totuși, măsurile de protecție prevăzute de lege se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. Dispozițiile art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală nu permit inculpatului să cunoască elementele ce pot fi devoalate din conținutul ordonanței procurorului și să conteste această ordonanță. Din această perspectivă, judecătorul de cameră preliminară apreciază că neconstituționalitatea vizează îndeosebi încălcarea accesului liber la justiție, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție, care presupune, în primul rând, dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Or, confidențialitatea impusă, într-un mod total și nediferențiat, de dispozițiile de lege criticate răpește inculpatului dreptul de a lua cunoștință - în măsura în care nu se periclitează situația martorului amenințat - de conținutul ordonanței și de a contesta eventual legalitatea și temeinicia acesteia. Cu atât mai mult cu cât, dacă s-a dispus, spre exemplu, doar însoțirea și asigurarea protecției matorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, nu există nicio rațiune pentru care inculpatul este împiedicat să afle conținutul ordonanței procurorului. O altă componentă a dispozițiilor art. 21 din Constituție privește dreptul la un proces echitabil, ce presupune aplicarea deplină a unor principii, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor. Protejând interesele generale, normele juridice ocrotesc deopotrivă și interesele individuale, astfel că egalitatea armelor este menită să asigure echilibrul intereselor în instanță. Dacă, în mod nejustificat, a fost acordat statutul de martor amenințat, concluzia firească este aceea că nu au fost respectate aceste principii. Consideră că, în egală măsură, este încălcat și dreptul la apărare, reglementat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât inculpatul suferă limitări - care ar putea fi nejustificate - ale posibilității de a invoca în apărarea sa anumite fapte sau împrejurări. În final, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispozițiile art. 126 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât sunt susceptibile de interpretări diferite. Astfel, criticile aduse dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală vizează: împrejurarea că nu prevăd dacă procurorul efectuează verificările respective doar din oficiu sau la cerere; omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp la care procurorul este obligat să verifice dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, termenul „rezonabil“ din cuprinsul textului conferind procurorului un drept discreționar de a face verificările; nu este clar dacă procurorul emite dispoziție motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecție sau și atunci când le menține; nu se menționează dacă și ordonanța emisă în temeiul acestui alineat se păstrează în condiții de confidențialitate. Referitor la prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală se reține că formularea aleasă de legiuitor este echivocă sub mai multe aspecte, întrucât: nu stabilesc organul judiciar competent să se pronunțe asupra măsurilor de protecție în faza judecății; nu rezultă dacă și în cursul judecății verificările sub acest aspect sunt periodice și la ce intervale de timp se efectuează; nu este menționat actul prin care se pronunță organul competent și nici regimul acestuia sub aspectul confidențialității și al cenzurii pe calea controlului judiciar; este reglementată doar soluția menținerii măsurilor de protecție în faza judecății, nu și încetarea acestora. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Constituție, judecătorul de cameră preliminară apreciază, sub acest aspect, că excepția invocată este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, care stabilesc că hotărârea de condamnare, cea de renunțare la aplicarea pedepsei și cea de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorului ori ale martorilor protejați. În condițiile actuale, în care administrarea acestor mijloace de probă se realizează în tot mai multe cauze, utilizarea acestora nu încalcă dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție sub condiția ca acțiunea organelor judiciare să fie bine determinată, respectiv legea să conțină suficiente măsuri de contrabalansare a declarațiilor acestor categorii de persoane pentru a face eficientă exercitarea dreptului la apărare. Acesta este și sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în mod repetat, că folosirea martorilor protejați pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă condamnarea unei persoane nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe aceste mărturii. ...