Decizia CCR nr. 330/2021Punctul 8

8. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, din punctul de vedere al clarității și previzibilității, dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013) că, în materia clarității și previzibilității legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea un caracter absolut, întrucât ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68, și Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35). Previzibilitatea legii nu exclude posibilitatea ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, s-a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Or, este atributul instanțelor de judecată, tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluția practicii, să hotărască dacă, din situația de fapt ce rezultă în urma administrării probatoriului, inculpatul trimis în judecată este cel care în mod concret a efectuat activitățile sancționate de norma de incriminare a evaziunii fiscale, subiectul activ putând fi atât administratorul de drept, cât și administratorul de fapt sau cel care se ocupă de contabilitatea societății. În ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, arată că, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei critici similare vizând dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, iar argumentele pentru care a respins, ca neîntemeiată, acea excepție sunt valabile și în cauza de față. ...