Sari la conținut

Decizia CCR nr. 306/2021Punctul 47

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.05.2021
Dosarul
30.386/325/2018

47. Prin urmare, prevederile criticate vizează recuperarea creanțelor bugetare, procedură care se circumscrie fazei a doua a unui „proces“, respectiv executarea hotărârii judecătorești. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție în virtutea cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, această reglementare cu privire la aspectele procedurale de punere în executare a unei hotărâri judecătorești intră în competența exclusivă a legiuitorului, care are opțiunea în determinarea modalităților în care se duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească și de recuperare a creanțelor bugetare, întrucât, potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, cărora li se circumscriu și procedurile de recuperare a creanțelor fiscale sau bugetare. Astfel, din conținutul celor două dispoziții constituționale reiese că aspectele învederate se reglementează prin lege ordinară, iar nu prin lege organică. Așadar, prevederile referitoare la stabilirea creanțelor, precum și a ordinii acestora sunt prevederi de natura legii ordinare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie