Decizia CCR nr. 269/2021Punctul 7

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Corina Popescu, reprezentant convențional al autoarei excepției din dosarele Curții Constituționale nr. 1.195D/2018 și nr. 674D/2019. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, aceasta susține că își menține argumentele prezentate în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar din perspectiva încălcării art. 21 din Constituție, subliniază, în esență, că textul de lege criticat instituie o limitare a dreptului de a formula contestație. Arată că, deși dreptul de acces la justiție nu este absolut, putând fi supus unor restricții, acestea trebuie însă să urmărească un scop legitim și să fie proporționale cu scopul urmărit. În acest context, face referire la jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut că în reglementarea căilor de atac trebuie avute în vedere și respectarea celorlalte principii și texte constituționale. Sub acest aspect invocă, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, Decizia nr. 40 din 13 ianuarie 2009 și Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, prin care instanța de contencios constituțional a constatat îngrădirea nepermisă a accesului la justiție prin convertirea neplății cauțiunii într-un fine de neprimire a contestației. S-a reținut, de asemenea, că obligativitatea plății cauțiunii s-a dovedit a fi un impediment de multe ori insurmontabil. Astfel, deși rațiunile în considerarea cărora legiuitorul a instituit exigența plății unei cauțiuni, constând în preocuparea de a restrânge posibilitatea exercitării cu rea-credință a contestației la executare, în scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate și, cu atât mai puțin, negate, convertirea neplății cauțiunii într-un fine de neprimire îngrădește în mod nepermis accesul liber la justiție. ...