Decizia CCR nr. 267/2021Punctul 18

18. În acest context, prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 9 mai 2017, Curtea a reținut că „pentru a conserva cât mai eficient hotărârile definitive și principiul intangibilității lor, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale noi mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei doar la cazurile care marchează diferențe stringente între cele două legi“. Prin urmare, Curtea a stabilit că „atâta vreme cât principiul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei reprezintă o excepție de la principiul autorității de lucru judecat, legiuitorul, în funcție de rațiunile de politică penală impuse atât de realitatea socială, cât și de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, este liber să stabilească situațiile în care acest principiu devine incident, fără ca prin aceasta să fie afectat principiul constituțional al egalității în fața legii. Așa fiind, opțiunea aleasă nu reprezintă altceva decât o manifestare a libertății autorității legiuitoare, care a înțeles să mențină aceeași evaluare a pericolului social abstract al faptei ce a constituit temei al condamnării“. Curtea a reținut totodată că extraactivitatea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, deși vine în concurs cu principiul autorității de lucru judecat, are totuși loc atunci când legea mai favorabilă intervine după ce o faptă a fost definitiv judecată. Prin urmare, mitior lex are în vedere principiul nulla poena sine lege, care trebuie să își găsească aplicare nu numai în cazul abrogării incriminării, ci și în cazul în care legea nouă, fără a dezincrimina, prevede o pedeapsă mai ușoară (mitior poena). Toate acestea nu sunt altceva decât o reflectare a exigențelor constituționale consacrate de art. 15 alin. (2) din Constituție. ...