Sari la conținut

Decizia CCR nr. 257/2021Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.04.2021
Dosarul
1.492/59/2015

17. Aplicând aceste considerente în cauză, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat - art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 -, dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termen, Agenția Națională de Integritate sesizează, dacă este cazul, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Or, este evident că Agenția Națională de Integritate sesizează instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare a actelor emise cu încălcarea legii, doar când se pune problema existenței unor acte juridice emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Singura care se pronunță asupra legalității acestor acte este instanța judecătorească, Agenția Națională de Integritate având doar un drept de sesizare a instanței judecătorești. Prin urmare, nu se poate reține că sintagma „dacă este cazul“, cuprinsă de art. 22 din Legea nr. 176/2010, este neclară sau că nu permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie