Decizia CCR nr. 234/2021Punctul 33

33. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a arătat că în Cauza Jozef Grundza - cauza C-289/15, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: „Articolul 7 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (1) litera (d) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată și completată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretate în sensul că, (...), condiția dublei incriminări trebuie considerată îndeplinită în cazul în care elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi pasibile, ca atare, de o sancțiune penală și pe teritoriul statului de executare, dacă sar fi produs pe acest teritoriu“. Or, în considerentele hotărârii în Cauza Jozef Grundza s-a precizat că: „Astfel cum reiese din chiar modul de redactare a acestui art. 7 alin. (3) , condiția necesară și suficientă pentru aprecierea dublei incriminări este ca faptele pentru care s-a pronunțat pedeapsa în statul emitent să constituie infracțiune și în statul de executare. Prin urmare, nu este necesar ca infracțiunile să fie identice în cele două state membre vizate. Această interpretare este confirmată de termenii «oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă» infracțiunea în statul de executare, de unde reiese cu claritate (...) că o corespondență perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului emitent și de cel al statului de executare, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracțiuni potrivit legislațiilor naționale respective. Prin urmare, această dispoziție consacră o abordare flexibilă din partea autorității competente din statul de executare cu ocazia aprecierii condiției dublei incriminări, atât în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, cât și descrierea acesteia. În acest sens, elementul relevant pentru aprecierea dublei incriminări constă, potrivit chiar textului art. 7 alin. (3) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI, în corespondența dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată în statul emitent, și, pe de altă parte, definirea infracțiunii conform legislației statului de executare. Rezultă din considerațiile care precedă că, în cadrul aprecierii dublei incriminări, autorității competente din statul de executare îi revine sarcina de a verifica dacă elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi de asemenea, ca atare, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul statului de executare, pasibile de o sancțiune penală pe acest teritoriu.“ Astfel, din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este necesar să se verifice dacă fapta reținută în sarcina persoanei sancționate de autoritățile străine ar fi pasibilă de o sancțiune penală și pe teritoriul României, ca stat de executare, dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu. ...