Decizia CCR nr. 283/2023Punctul 23
Punctul 23
23. Referitor la art. III pct. 1 din legea criticată, se arată că, deși există diferențe între efectele deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și în dezlegarea unei chestiuni de drept și deciziile Curții Constituționale, aceste diferențe nu sunt relevante în ceea ce privește incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile. Astfel, însăși premisa implementării Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 25 octombrie 2018, prin introducerea unui nou alineat, alineatul (3) , este aceea că, în afară de actele normative în sens formal (legi și ordonanțe ale Guvernului), există și alte acte ale autorităților statului, care, prin efectele lor opozabile inclusiv instanțelor de judecată în activitatea lor de aplicare a legii, devin izvor de drept și sunt similare legilor din punctul de vedere al modalității de sancționare penală a comiterii anumitor fapte. În consecință, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile devine incident în cazul respectivelor decizii, iar legiuitorul trebuie să asimileze legii aceste acte în ceea ce privește aplicarea art. 4 din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗