Decizia CCR nr. 283/2023Punctul 28
Punctul 28
28. În ceea ce privește susținerile privind acordarea de atribuții de legiuitor instanței supreme, se apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, legea analizată nu intervine asupra atribuțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci doar stabilește, în vederea respectării art. 15 alin. (2) din Constituție, posibilitatea de aplicare retroactivă a anumitor decizii ale acestei instanțe, care au, în concret, prin conținutul lor, efectele unei legi penale mai favorabile. Asimilarea cu legea este limitată așadar la modalitatea de aplicare în timp a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii, fără a se extinde asupra celorlalte caracteristici care definesc un act normativ/o decizie a instanței supreme și fără a transforma, în consecință, instanța supremă în legiuitor pozitiv. Toate deciziile Curții Constituționale și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii au efecte general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, așa încât se impune aceeași abordare, inclusiv din perspectiva persoanelor care au fost condamnate pentru fapte care ulterior nu vor mai fi sancționate ca infracțiuni. ...
Sursa oficială ↗