Decizia CCR nr. 242/2021Punctul 33
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.04.2021
- Dosarul
- 15.160/4/2018
33. Din cele mai sus prezentate Curtea constată că legiuitorul a reglementat anumite „instituții“/„măsuri“ pentru care punerea în executare echivalează cu restrângerea exercițiului libertății individuale și „instituții“/„măsuri“ pentru care punerea în executare se realizează prin alte procedee, care, deși determină restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți fundamentale, nu produc efecte în sfera libertății individuale, în sensul restrângerii exercițiului acesteia. Cu alte cuvinte, pentru punerea în executare a detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii, restrângerea exercițiului libertății individuale, prin plasarea condamnatului în cadrul unui penitenciar, este o condiție sine qua non. Pe de altă parte, punerea în executare a amenzii penale, a pedepsei accesorii, a pedepselor complementare, a măsurii amânării aplicării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a liberării condiționate nu este susceptibilă de a produce efecte în sfera libertății individuale, în sensul restrângerii exercițiului acestei libertăți. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.