Decizia CCR nr. 242/2021Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2021 · dosar 15.160/4/2018
Punctul 65
65. Curtea constată că din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 și art. 100 din Codul penal. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera „în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare“. ...
Sursa oficială ↗