Sari la conținut

Decizia CCR nr. 237/2021Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.04.2021
Dosarul
1.262/33/2014

6. Se motivează că metodele speciale de supraveghere tehnică trebuie supuse unor condiții stricte, datorită limitelor pe care acestea le impun, prin natura lor, drepturilor și libertăților persoanei, în special dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului, a corespondenței și a libertății de gândire și de exprimare. Mai mult, în ceea ce privește materia supravegherii tehnice, cerința ca proba să fie obținută în mod legal trebuie analizată în cel mai înalt grad în raport cu toate dispozițiile legale care definesc regimul juridic al supravegherii tehnice, începând cu cele referitoare la condițiile de fond și de formă ale emiterii mandatului de supraveghere și continuând cu cele referitoare la procedura de punere în executare, de certificare pentru autenticitate, de consemnare a activităților de supraveghere tehnică și de conservare a materialelor rezultate din supravegherea tehnică. Contrar acestor exigențe, din cuprinsul textelor legale criticate rezultă că singura condiție de admisibilitate a oricăror alte mijloace de probă sau înregistrări este aceea ca legea să nu conțină o dispoziție expresă de interdicție a lor, indiferent de organul de stat sau persoana care le-a realizat sau de modul în care au fost efectuate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie