Decizia CCR nr. 235/2021Punctul 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.04.2021
- Dosarul
- 134/36/2017
14. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția este neîntemeiată. Cele două dispoziții legale criticate stabilesc, în principiu, o regulă prudențială circumscrisă unui scop evident, acela al desfășurării circulației rutiere chiar și în condiții de drum dificile, fără a afecta viața, integritatea fizică sau sănătatea conducătorului auto sau a altei persoane și, respectiv, în scopul prevenirii producerii de daune materiale sau alte rezultate prejudiciale. Legiuitorul nu avea posibilitatea stabilirii în mod concret a fiecărui tip de manevră efectuată de conducătorul auto și nici nu putea emite reguli detaliate privind adaptarea regimului de viteză la toate situațiile nefavorabile privitoare la starea drumului de deplasare, cele ce privesc fenomene meteorologice, alterări sau deprecieri ale căii de rulare, aglomerări ale aceleiași căi de rulare cu un număr mai mare de vehicule ce se deplasează decât este uzual sau obstacole, mai mult sau mai puțin previzibile, afectând deplasarea vehiculelor. Ca regulă prudențială, cele două dispoziții sunt suficient de clare și evaluarea respectării acestora se face de către organul judiciar, ținând seama și de părerile unor experți, prin evaluarea întregului material probatoriu. Previzibilitatea normelor contestate se realizează prin circumscrierea scopurilor implicit urmărite, respectiv a noțiunii de „în siguranță“ accesibilă spre evaluare unui conducător auto diligent. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.