Decizia CCR nr. 235/2021Punctul 24

24. Nu poate fi primită, din această perspectivă, interpretarea dată de autor considerentelor Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, în sensul că acestea nu ar permite reglementarea unor norme de natura celor arătate, respectiv a unor cazuri de prorogare a competenței, în situații excepționale. Astfel de norme existau și în vechea reglementare procesual-penală, fiind conținute în art. 213 - Cazuri urgente, care stabilea, cu referire la astfel de cazuri, că „organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care exercită supravegherea activității organului ce le-a efectuat, procurorului competent.“ În lipsa unor astfel de excepții prevăzute de legea procesual-penală s-ar crea, practic, imposibilitatea de efectuare a unor acte de cercetare ce nu suferă amânare, în situații precum infracțiunile flagrante sau în cazul cercetării la fața locului, când s-a săvârșit o infracțiune și când se impune să se ia de urgență măsurile necesare pentru prinderea făptuitorului, pentru păstrarea urmelor infracțiunilor, pentru descoperirea persoanelor care au perceput ceea ce s-a întâmplat. Tocmai dacă nu s-ar lua aceste măsuri s-ar produce consecința negativă subliniată în Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, adică dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. ...