Decizia CCR nr. 233/2021Punctul 18

18. Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa citării inculpatului la pronunțarea hotărârii judecătorești, arată că instanța de la Strasbourg a statuat că publicitatea ședințelor de judecată are ca scop menținerea încrederii în instanțe, prin administrarea justiției în mod vizibil (în acest sens invocă Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Martinie împotriva Franței, paragraful 39, și Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Malhous împotriva Cehiei, paragrafele 55 și 56). De asemenea, invocă Hotărârea din 9 iunie 2011, pronunțată în Cauza Luchaninova împotriva Ucrainei, paragraful 55, în considerentele căreia publicitatea a fost descrisă ca fiind un „principiu fundamental“ pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Reține, în esență, că, deși art. 127 din Constituție și art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală statuează asupra caracterului public al ședinței în care se face pronunțarea, art. 405 alin. (2) din Codul de procedură penală lipsește de conținut principiul publicității. Arată că nu a fost citat, cu toate că instanța a amânat de două ori pronunțarea, așa încât nu a cunoscut data, ora și sala la care urmează a avea loc pronunțarea din 5 noiembrie 2019. De asemenea, arată că Încheierea penală din 22 octombrie 2019, prin care s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 noiembrie 2019, a fost disponibilă pe pagina de internet www.curteadeapelmures.ro doar ulterior momentului pronunțării hotărârii judecătorești. Susține, astfel, că impedimentul legal referitor la lipsa unei proceduri de citare a fost însoțit de impedimente de natură obiectivă ce l-au lipsit de posibilitatea de a lua parte la pronunțarea hotărârii. ...