Decizia CCR nr. 225/2021Punctul 58

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.03.2021 · dosar 620C/2021
Punctul 58
58. Curtea constată însă că există o perioadă de timp tranzitorie între momentul anterior scrutinului propriu-zis, marcat de verificările biroului electoral competent, în urma cărora candidatul obține decizia de admitere a candidaturii, și cel ulterior scrutinului, dar anterior validării mandatului, în care senatorilor și deputaților deținători ai certificatului doveditor al alegerii le-au fost atribuite mandate, dar încă nevalidate. Această perioadă, în noile condiții impuse de art. 7 alin. (3) teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaților, este sustrasă oricărei verificări. În aceste condiții, controlul pe care Comisia de validare este îndrituită și specializată să îl facă este unul pur formal, deoarece nu poate decât să confirme existența unor condiții legale îndeplinite în prealabil și constatate ca atare la un moment anterior de către birourile electorale de circumscripție, astfel că, din această perspectivă, propunerea comisiei nu poate fi decât de validare a mandatului. ...
Sursa oficială ↗