Decizia CCR nr. 217/2021Punctul 17
Punctul 17
17. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea a reținut la paragraful 51 al deciziei sus-menționate că autorii excepției din acea cauză arată că aceste dispoziții de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 16, art. 41 alin. (2) și art. 47, precum și pe cele ale art. 20 coroborate cu art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că ar permite stabilirea salariului de funcție al polițiștilor sub nivelul salariului minim de bază garantat pe economie. Or, Curtea a apreciat că aceste critici nu vizează, în realitate, veritabile probleme de constituționalitate de competența Curții Constituționale, ci modul de aplicare a legii, art. 47 alin. (2) din Constituție consacrând în mod expres salariul minim brut pe țară între măsurile de protecție socială la care au dreptul angajații, iar potrivit art. 1 alin. (5) din același act normativ fundamental, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Așa fiind, Curtea a constatat că această critică de neconstituționalitate este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗