Decizia CCR nr. 219/2021Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituție, deoarece legiuitorul are obligația de a reglementa prin lege organică procedura răspunderii disciplinare a magistratului, începând cu actul de sesizare și până la pronunțarea Consiliului Superior al Magistraturii. Însă, în aplicarea prevederilor de lege criticate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 1.027 din 15 noiembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012, norme care însă nu se regăsesc, așa cum ar fi fost firesc, în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează statutul magistratului, respectiv răspunderea disciplinară. Fiind evident că noțiunea „lucrări de inspecție“ include lucrările necesare pentru exercitarea acțiunii disciplinare, se susține că legiuitorul a încălcat prevederile constituționale invocate. Legea nr. 303/2004 reglementează răspunderea magistraților în titlul IV, stabilind faptele care constituie abateri disciplinare, formele de vinovăție, sancțiunile care se pot aplica magistraților și organul care aplică sancțiunile - Consiliul Superior al Magistraturii. ...
Sursa oficială ↗