Decizia CCR nr. 552/2025Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că jurisprudența Curții prin care a stabilit că textul în discuție este constituțional a avut în vedere forma anterioară a acestuia, potrivit căreia normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobau prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Or, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi delegate conducătorului Inspecției Judiciare, având în vedere dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție și considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 599 din 10 octombrie 2019, paragraful 22. Arată că regulile pentru efectuarea lucrărilor de inspecție au fost modificate de patru ori în anul 2020, contrar principiului securității raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Menționează că, spre deosebire de Inspecția Judiciară, care are doar o consacrare legală, Consiliul Superior al Magistraturii este prevăzut chiar de Constituție. De asemenea, face trimitere la Cauza C-817/21, R.I. împotriva Inspecției Judiciare, N.L. a Curții de Justiție a Uniunii Europene și arată că regimul juridic al acțiunii disciplinare față de judecători implică existența unor garanții necesare pentru a preveni orice influență exterioară asupra activității judiciare. Or, puterea executivă a intervenit în trecut și poate interveni oricând pentru a modifica regimul juridic aplicabil Inspecției Judiciare. Menționează că, în prezent, art. 66 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii atribuie Plenului Consiliului Superior al Magistraturii competența de a aproba normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Conchide că textul criticat conține o soluție legislativă neconstituțională în detrimentul Consiliului Superior al Magistraturii, cu încălcarea prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗