Decizia CCR nr. 219/2021Punctul 26
Punctul 26
26. Din analiza prevederilor cuprinse în Regulament, Curtea reține că acesta detaliază normele procedurale și explicitează modul de efectuare a lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, neputându-se susține că aspectele esențiale ale procedurii disciplinare sunt prevăzute în Regulament, iar nu în lege. Printre normele procedurale referitoare la lucrările de inspecție, norme cuprinse în Regulament, se află invitarea magistratului față de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare [art. 26 alin. (1) ], căruia i se pune la dispoziție dosarul cuprinzând probele administrate în cursul verificărilor prealabile, după care este ascultat [art. 29 alin. (1) și (2) ], iar apoi inspectorul judiciar sau echipa de inspectori judiciari procedează la verificarea apărărilor și la administrarea probelor solicitate în apărare [art. 30 alin. (1) ]. După administrarea tuturor probelor, inspectorul judiciar sau echipa de inspectori judiciari prezintă persoanei cercetate toate probele administrate în cursul efectuării cercetării disciplinare, aspect care este consemnat în procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, iar persoana cercetată poate formula obiecții [art. 30 alin. (7) și (8) ]. La finalizarea cercetării disciplinare se întocmește un proces-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, în care se menționează toate activitățile realizate pe parcursul cercetării disciplinare, precum și orice alte aspecte relevante pentru modalitatea de desfășurare a procedurii [art. 31 alin. (1) din Regulament]. Prin rezoluție, inspectorul judiciar sau, după caz, echipa de inspectori judiciari dispune una dintre următoarele soluții: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) respingerea sesizării, în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare (art. 32 și 33). Aceste rezoluții sunt supuse avizării de către directorul de direcție și confirmării de către inspectorul-șef [art. 33 alin. (3) ]. Rezoluția de admitere a sesizării, confirmată de inspectorul-șef, precum și rezoluția emisă de inspectorul-șef se comunică magistratului cercetat și se înaintează secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii (art. 34). Rezoluția de respingere a sesizării, confirmată de inspectorul-șef, precum și rezoluția emisă de inspectorul-șef se comunică persoanei care a formulat sesizarea, magistratului vizat și, după caz, instituțiilor care au transmis sesizarea, prin adresă semnată de inspectorul-șef (art. 35). Rezoluțiile de respingere a sesizării prevăzute de art. 35 pot fi contestate de persoana care a făcut sesizarea, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București [art. 36 alin. (1) ]. ...
Sursa oficială ↗