Decizia CCR nr. 208/2021Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.03.2021 · dosar 80/296/2019
Punctul 19
19. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 632 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 1 februarie 2018, a reținut că procedura reglementată de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 constituie garanții ale dreptului de acces liber la justiție, respectiv o aplicare de către legiuitor a dispozițiilor constituționale ale art. 21. Referitor la dreptul fundamental mai sus referit, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o dată, unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, inclusiv în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996). ...
Sursa oficială ↗