Decizia CCR nr. 172/2021Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2021 · dosar 1.193/289/2017
Punctul 28
28. De altfel, referitor la comparația pe care autorul excepției de neconstituționalitate o face între dispozițiile art. 107 și cele ale art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, Curtea reține că o astfel de critică de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Curtea a reținut că, procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele și că, într-o astfel de situație, nu este vizată o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare care este de competența autorității legiuitoare (a se vedea deciziile nr. 76 din 25 aprilie 2000, nr. 81 din 25 mai 1999 sau nr. 6 din 14 ianuarie 2003). ...
Sursa oficială ↗