Decizia CCR nr. 141/2021Punctul 25

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, paragrafele 18-23, Decizia nr. 813 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 26 martie 2019, paragrafele 12 și 13, Decizia nr. 204 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 24 iulie 2019, paragrafele 28-34, sau Decizia nr. 358 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020, paragrafele 18-24, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate și a reținut, în esență, că acestea prevăd posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale. Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță. În condițiile în care dispozițiile legale criticate se referă la introducerea cu „rea-credință“ a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinice“ sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul acesteia îl cunoaște. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credință; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situație să o și sancționeze. ...