Decizia CCR nr. 153/2021Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că judecarea în camera de consiliu a cererilor privind soluționarea conflictului negativ de competență nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, această reglementare având ca premisă celeritatea soluționării cauzelor și administrarea optimă a actului de justiție, în scopul împiedicării tergiversării judecării cauzei, precum și al respectării drepturilor procesuale. De asemenea, se apreciază că în soluționarea acestor incidente procedurale nu se dezbat chestiuni de fond și nu se pun în discuție aspecte care să impună contradictorialitatea ori publicitatea cauzei, părțile nefiind prejudiciate. Se mai arată că nu se pune problema unei imprevizibilități a normei legale care reglementează competența funcțională a instanței superioare și comune instanțelor aflate în conflict, textul de lege fiind clar redactat. ...
Sursa oficială ↗