Decizia CCR nr. 136/2021Punctul 9

9. În cazul acestei prime forme de eroare judiciară, pentru a exista dreptul la repararea pagubei, este necesar ca mai întâi să fi fost pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare. Nu are relevanță modalitatea de executare ori de individualizare a pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este cu executare în regim de detenție ori cu suspendarea executării. Ceea ce conduce la nașterea dreptului de reparare a pagubei este ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să se procedeze la rejudecarea cauzei și în rejudecare să fie pronunțată o soluție de achitare. De asemenea, textul prevede în mod expres că nu are relevanță dacă hotărârea a fost pusă sau nu în executare. Cu alte cuvinte, nu executarea unei pedepse naște dreptul la repararea pagubei, ci condamnarea pe nedrept. Condamnarea trebuie să fie definitivă, astfel că nu va fi despăgubită persoana care a fost condamnată în primă instanță și apoi achitată ca urmare a judecății în căile de atac. Rejudecarea cauzei poate avea loc după admiterea unei căi extraordinare de atac sau a unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, așa cum menționează expres dispozițiile art. 538 alin. (2) din Codul de procedură penală. În ceea ce privește faptul nou sau recent descoperit, acesta nu trebuie, în mod evident, să fi existat la momentul soluționării definitive a cauzei sau să fi fost cunoscut de instanță la soluționarea acesteia, astfel că nu se pune problema reaprecierii probelor deja administrate, ci norma analizată vizează situații noi sau recent descoperite. Soluția după rejudecare trebuie să fie una de achitare, iar nu de încetare a procesului penal. Textul nu face distincție cu privire la temeiurile achitării. O condiție importantă, neprevăzută de codul anterior, este aceea ca persoana care solicită repararea pagubei să nu fi determinat condamnarea prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel. Spre exemplu, nu va fi îndreptățit la repararea pagubei acela care a recunoscut săvârșirea faptei în procedura de recunoaștere a învinuirii ori care a inițiat un acord de recunoaștere a vinovăției, știind că este nevinovat, dacă aceste proceduri au fost urmate prin manifestarea sa de voință neviciată. Va fi însă îndreptățit la repararea pagubei acela care a fost silit să recunoască săvârșirea faptei, deși nevinovat, ca urmare a unor acțiuni de amenințare ori șantaj provocate direct sau indirect de autorul real al faptei. De asemenea, nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut [referirea în dispozițiile art. 538 alin. (4) din Codul de procedură penală și la faptul „recent descoperit“ este, evident, inutilă]. Spre exemplu, nu va fi îndreptățită la repararea pagubei persoana care, deși cunoștea faptul că declarația unui martor este mincinoasă, nu a învederat acest lucru organelor judiciare după ce a luat cunoștință de acest aspect. ...