Decizia CCR nr. 136/2021Punctul 30

30. Interpretarea dată de Curtea Constituțională, în jurisprudența sa anterioară, este în concordanță și cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la despăgubiri în caz de condamnare pe nedrept, astfel: „Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.“ Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenție sunt aplicabile numai în cazul în care condamnarea inițială a fost infirmată în temeiul unui fapt nou sau recent descoperit, care demonstrează de o manieră concludentă că procedura inițială a fost grav viciată de o eroare a procesului judiciar. Curtea de la Strasbourg consideră că intenția redactorilor art. 3 din Protocolul nr. 7 a fost aceea de a încadra strict câmpul de aplicare a textului menționat, dreptul la despăgubiri fiind exclus în caz de infirmare a condamnării bazată pe alte motive decât cele ce țin de apariția unor fapte noi sau recent descoperite (Decizia cu privire la admisibilitate din 2 noiembrie 2010, Cererea nr. 32.463/06, pronunțată în Cauza Bachowski împotriva Poloniei). ...