Decizia CCR nr. 136/2021Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2021 · dosar 5.090/63/2017
Punctul 33
33. Astfel, în lipsa constatării de către o instanță națională a unei încălcări a oricărei dispoziții de la articolul 5, Curtea însăși trebuie să stabilească existența unei astfel de încălcări pentru ca art. 5 paragraful 5 din Convenție să se aplice (Hotărârea din 11 decembrie 2003, pronunțată în Cauza Yankov împotriva Bulgariei, paragrafele 190-193; Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunțată în Cauza Nechiporuk și Yonkalo împotriva Ucrainei, paragrafele 227 și 229; Decizia din 28 aprilie 2020 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 1.654/15, pronunțată în Cauza Marko Danija împotriva Elveției, paragraful 37). Așadar, aplicabilitatea art. 5 paragraful 5 din Convenție nu depinde de o constatare la nivel național a caracterului ilegal al arestării sau detenției sau de dovada că, în cazul încălcării, persoana în cauză ar fi fost eliberată (Hotărârea din 10 decembrie 2002, pronunțată în Cauza Waite împotriva Regatului Unit, paragraful 73; Hotărârea din 21 iunie 2005, pronunțată în Cauza Blackstock împotriva Regatului Unit, paragraful 51). Prin urmare, chiar dacă arestarea și detenția sunt considerate legale potrivit legislației naționale, poate fi reținută totuși încălcarea prevederilor art. 5 paragrafele 1-4, caz în care este aplicabil art. 5 paragraful 5 din Convenție (Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Harkmann împotriva Estoniei, paragraful 50). ...
Sursa oficială ↗