Decizia CCR nr. 125/2021Punctul 15

15. Curtea reține, totodată, că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală sunt o reflectare a Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care instanța de control constituțional a statuat că sintagma „interes public“ nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală - în redactarea anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 -, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora drept criterii de determinare a „interesului public“ nu sunt de natură a defini noțiunea anterior menționată, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanță de judecată a săvârșirii unor infracțiuni (paragraful 15). De aceea, legiuitorul a pus în acord prevederile legale constatate neconstituționale cu decizia precitată și a stabilit, potrivit art. 318 alin. (4) din Codul de procedură penală, că, atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunțarea la urmărirea penală prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a) , b) , e) și g) , respectiv conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia și existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii. ...