Decizia CCR nr. 134/2021Punctul 29
Punctul 29
29. Referitor la sesizarea privind desființarea unui înscris, în cazul clasării sau renunțării la urmărirea penală, Curtea constată că ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală reprezintă actul prin care judecătorul de cameră preliminară este sesizat, propunerea de desființare a înscrisului având un fundament probator în dosarul de urmărire penală pe baza căruia judecătorul de cameră preliminară, în procedură contradictorie, va soluționa sesizarea, administrând, fie din oficiu, fie la cererea părților, probele necesare, utile și pertinente cauzei. Statuând însă asupra fondului cauzei (astfel cum a reținut Curtea în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015), judecătorul de cameră preliminară va pronunța o încheiere prin care va admite ori va respinge sesizarea formulată de procuror, atât în cazul confiscării bunurilor, cât și în ipoteza desființării de înscrisuri. ...
Sursa oficială ↗