Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 67

67. Este de observat că pedeapsa principală prevăzută pentru infracțiunile propriu-zise de evaziune fiscală era și este închisoarea. Noutatea pe care a adus-o Legea nr. 241/2005 în forma sa inițială în privința infracțiunilor de evaziune fiscală a fost art. 10 în care a reglementat o cauză specială de aplicare a pedepsei amenzii penale și una de nepedepsire, ambele raportate la ideea de recuperare a prejudiciului produs. Astfel: (i) dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate (așadar, închisoare cu reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege); (ii) dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă (așadar, închisoare cu reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege alternativ cu amendă); (iii) dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar (sancțiune administrativă). Rezultă că legiuitorul a reglementat în mod expres faptul că recurgerea la mijloace de drept penal nu este întotdeauna necesară pentru apărarea valorilor sociale protejate în domeniul analizat, stabilind în sarcina organelor judiciare obligația legală de a aplica o sancțiune administrativă dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1969. În acest caz, soluția dată de organul judiciar se circumscria încetării urmăririi penale, prevăzută de art. 10 lit. i^1) și art. 11 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, sau încetării procesului penal, prevăzută de art. 10 lit. i^1) și art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968. ...