Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 63

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.02.2021 · dosar 2.379A/2020
Punctul 63
63. Analizând modificările aduse art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că acestea nu realizează decât o operațiune accesorie, tehnică și necesară în raport cu modificările aduse art. 10 alin. (1) din lege, articol care a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 147 din 13 martie 2019 și care a format obiectul punerii de acord cu decizia Curții Constituționale antereferite. Astfel, art. 10 alin. (1) teza întâi, în forma adoptată la Camera de reflecție, prevedea că „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă“. Camera decizională, observând că art. 8 și 9 din lege stabilesc doar pedeapsa principală a închisorii pentru faptele incriminate, a corelat conținutul acestora cu art. 10 alin. (1) teza întâi, reglementând, în mod expres, în cuprinsul acestora și pedeapsa principală alternativă a amenzii. Prin urmare, textele modificate (art. 8 și 9) se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale (art. 10), intervenția legislativă fiind necesară pentru a asigura caracterul unitar al reglementării. De altfel, în decizia antereferită, paragraful 24, Curtea a statuat că „reglementarea la art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 a obligativității dispunerii de către instanța de judecată, în condițiile arătate în cuprinsul normei analizate, a pedepsei amenzii penale este în totală contradicție cu dispozițiile art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, care prevăd pentru infracțiunile de evaziune fiscală pe care le reglementează doar pedeapsa închisorii, ce nu este alternativă cu pedeapsa amenzii. Or, și sub acest aspect, dispozițiile legale analizate contravin principiului legalității incriminării, astfel cum acesta este prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție“. ...
Sursa oficială ↗