Decizia CCR nr. 94/2021Punctul 18
Punctul 18
18. Așa fiind, Curtea a precizat că obligația de predare a permisului de conducere în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției reprezintă opțiunea legiuitorului, în scopul reducerii pericolului social rezultat din săvârșirea unei contravenții constatate prin hotărâre judecătorească definitivă. O asemenea opțiune este justificată obiectiv și proporțional în raport cu exigența executării cu celeritate a sancțiunii contravenționale aplicate pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, reguli menite să asigurare desfășurarea în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, precum și a mediului. ...
Sursa oficială ↗