Decizia CCR nr. 666/2014Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.11.2014 · dosar 726/108/2014
Paragraful 19
15. Curtea reţine că obligaţia de predare a permisului de conducere în termen de 15 zile de pronunţarea hotărârii prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei reprezintă opţiunea legiuitorului, în scopul reducerii pericolului social rezultat din săvârşirea unei contravenţii constatate prin hotărâre judecătorească definitivă. O asemenea opţiune este justificată obiectiv şi proporţional în raport de exigenţa executării cu celeritate a sancţiunii contravenţionale aplicate pentru încălcarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, reguli menite să asigurare desfăşurarea în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.
Sursa oficială ↗