Decizia CCR nr. 90/2021Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că Ordonanța Guvernului nr. 30/2017, prin care au fost introduse prevederile art. 266^3 în Legea nr. 207/2015, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al Legii nr. 161/2017. Dispozițiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 vizează o procedură execuțională specială, determinată de natura și în scopul facilitării recuperării creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, care nu ține de domeniul legii organice. De astfel, autorii excepției de neconstituționalitate nici nu precizează expres la care dintre literele cuprinse în art. 73 alin. (3) din Constituție se raportează neconstituționalitatea normei. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor privind accesul liber la justiție învederează că, potrivit art. 260 din Legea nr. 207/2015, persoana interesată poate formula contestație împotriva actelor de executare. ...
Sursa oficială ↗