Decizia CCR nr. 78/2021Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.02.2021 · dosar 29A/2021
Punctul 12
12. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate punctuale, întemeiate pe pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) , art. 61, art. 77 alin. (1) , art. 78, art. 100 alin. (1) , art. 115 alin. (5) , precum și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, Președintele României, pornind de la cele statuate prin art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituționalitate, care modifică art. 70 din Legea nr. 24/2000, în sensul republicării actului normativ la aceeași dată cu publicarea actului normativ de modificare și/sau completare, și prin art. I pct. 2 referitor la art. 70^1 alin. (1) și (6) din Legea nr. 24/2000, care stabilește că actul normativ de bază se republică prin grija autorității publice emitente, procedura republicării fiind declanșată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile, respectiv că republicarea se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare prevăzut la alin. (1) , consideră că aceste norme conțin dispoziții neclare, prin aplicarea lor fiind imposibil de identificat ultimul act modificator al actului de bază care declanșează republicarea (de exemplu, în ipoteza în care același act normativ de bază suferă modificări atât printr-o lege deja promulgată, cât și printr-o ordonanță a Guvernului, ambele urmând să se publice în Monitorul Oficial al României în aceeași zi). Ținând cont de faptul că republicarea „se aplică“ de la data intrării în vigoare a ultimului act modificator, precizat în textul formei republicabile, autoritatea publică emitentă va fi în imposibilitatea de a identifica și integra în mod corect ultimul act modificator, nefiind clar după ce criteriu se va face aceasta, dacă se va realiza în funcție de momentul adoptării, aprobării, publicării sau intrării în vigoare a actului modificator, după caz. În concret, autoritățile emitente ale actului normativ de bază republicabil vor fi în imposibilitatea de a transmite o formă corectă la avizare, iar Consiliul Legislativ va întâmpina dificultăți asupra identificării formei pe care trebuie să o avizeze, ceea ce va genera un blocaj instituțional și, implicit, împiedicarea publicării și intrării în vigoare a actelor normative emise în exercitarea competențelor constituționale în materie de legiferare prevăzute la art. 61, art. 77 alin. (1) , art. 100 alin. (1) și art. 115 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗