Decizia CCR nr. 78/2021Punctul 90

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.02.2021 · dosar 29A/2021
Punctul 90
90. Cu privire la excepția de la regula republicării actului de bază concomitent cu publicarea actului modificator, prevăzută de art. I pct. 2 cu referire la art. 70^3 alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000, în ceea ce privește ordonanțele de urgență, ordonanțele și hotărârile Guvernului, a căror republicare ar urma să aibă un alt regim, și anume în cazuri temeinic justificate, „se republică în temeiul unei dispoziții exprese cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare, prin care se stabilește și termenul de republicare“, având în vedere ponderea mare în totalul legislației a actelor normative emise de Guvern raportat la actele Parlamentului (potrivit datelor prezentate în expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege, în intervalul 2000-2015 au fost adoptate aproximativ: 6.210 legi, 2.332 ordonanțe de urgență ale Guvernului, 827 de ordonanțe ale Guvernului și 21.252 de hotărâri ale Guvernului), Curtea constată că excepția reprezintă, de facto, regula în materia republicării actelor normative. În aceste condiții, regimul juridic diferențiat aplicabil „în cazuri temeinic justificate“ republicării actelor Guvernului, și anume doar în temeiul unei dispoziții de republicare și într-un termen expres prevăzut în actul de modificare, afectează însăși rațiunea adoptării legii supuse controlului de constituționalitate. Sintagma „cazuri temeinic justificate“ este una lipsită de claritate și precizie, aprecierea incidenței acestor cazuri fiind lăsată la latitudinea arbitrară a Guvernului, atâta vreme cât norma criticată nu prevede dacă justificarea trebuie să existe în cuprinsul instrumentului de motivare al actului normativ sau în cuprinsul actului normativ. Opțiunea legiuitorului de a institui această „excepție“ anulează scopul declarat al modificărilor adoptate, restrângând sfera de incidență a instituției republicării, în noua viziune a legiuitorului, doar la actele Parlamentului, ceea ce contravine principiului legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗