Decizia CCR nr. 69/2021Punctul 12

12. Lipsa unui scop clar al legii se reflectă în lipsa ei de structură, aceasta cuprinzând, în realitate, trei direcții de reglementare fără o legătură logică între ele și în contradicție cu reglementările legale în vigoare în materia protecției consumatorilor. Prima direcție, cea principală, o reprezintă plafonarea dobânzilor excesive (art. 4-8 din legea criticată). Noțiunea „dobândă excesivă“, care apare în titlul legii, este „dobânda contractuală, remuneratorie sau penalizatoare, superioară limitelor stabilite conform art. 4-6“ [art. 2 lit. g) din lege]. Însă art. 4-6 din lege nu stabilesc nicio limită a dobânzii contractuale, remuneratorii sau penalizatoare, ci instituie niște plafoane ale DAE. Este de reținut, cu titlu general, fapt incontestabil în legislația în vigoare, că DAE, ca indicator reglementat de directivele europene și de legislația în materia protecției consumatorilor (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori), nu se confundă cu dobânda remuneratorie negociată de părți la încheierea contractului și pe care consumatorul o plătește efectiv băncii și nu are nicio legătură cu dobânda penalizatoare. Consecința acestei confuzii conceptuale este că legea, în ansamblul ei, este neinteligibilă și imposibil de aplicat. ...