Decizia CCR nr. 69/2021Punctul 108

108. În plus, cu referire punctuală la prevederile art. 9-10 și, respectiv art. 11-12 din lege, Curtea constată că acestea sunt, oricum, străine de natura reglementării de fond a Legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Cu alte cuvinte, chiar și în condițiile în care legiuitorul ar fi oferit o definiție rezonabil de clară noțiunii de DAE, reglementarea de fond conținută în art. 9 și 10 și, respectiv 11 și 12 din lege nu sar fi putut armoniza cu reglementarea propriu-zisă, așa cum este ea delimitată chiar de titlul acesteia. Astfel, ipoteza de reglementare a art. 9 și 10 constă în imposibilitatea consumatorilor de a executa un contract de credit din cauza nivelului ridicat al costului cu dobânzile, comisioanele, penalizările și celelalte accesorii ale creditului sau ale împrumutului. În vreme ce soluția legislativă atașată ipotezei de reglementare a art. 4-8 din legea criticată constă în plafonarea DAE în contractele de credit încheiate de instituțiile financiare cu consumatorii, legiuitorul reglementează o serie de soluții distincte în cazul ipotezei de reglementare a art. 9 și 10 din legea criticată: (i) interzicerea denunțării unilaterale și/sau executării silite a contractului de către creditorul financiar; (ii) interzicerea cumulului dobânzii remuneratorii cu dobânda penalizatoare; (iii) propunerea de către creditorul financiare a revizuirii contractului, la solicitarea consumatorului; (iv) posibilitatea consumatorului de a solicita instanței adaptarea judiciară a contractului și (v) suspendarea efectelor contractului de la data depunerii cererii de adaptare a contractului. Lipsa de succesiune logică dintre soluția legislativă a plafonării dobânzilor excesive consacrată de art. 4-8 din legea criticată și cele cinci soluții prevăzute de art. 9 și 10 aplicabile în cazul în care consumatorul nu mai poate face față obligațiilor contractuale îi pune pe destinatarii legii, cu precădere instituția financiară și consumatorii contractelor de credit, în imposibilitatea de a-și adapta conduita în sensul prescripțiilor legii criticate. De exemplu, nu se poate stabili cu rezonabilă certitudine dacă unul și același consumator are dreptul să solicite atât reducerea corespunzătoare a DAE, în temeiul art. 8, cât și adaptarea judiciară a contractului, în temeiul art. 10 alin. (2) din lege. Având în vedere lipsa de conexiune dintre soluțiile legislative conținute în art. 4-8 și soluțiile propuse de art. 9 și 10, opțiunea legiuitorului de a insera în același act normativ (instrumentum) două reglementări distincte și fără conexiune între ele generează confuzie și lipsă de predictibilitate în aplicarea actului normativ. ...