Sari la conținut

Decizia CCR nr. 69/2021Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.01.2021
Dosarul
581A/2020

22. Autorii apreciază că, printr-o tehnică deficitară, legiuitorul a urmărit să modifice implicit noțiunea de „consumator“, prin asimilarea în dreptul național a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special a soluției din Ordonanța din 19 noiembrie 2017, pronunțată în cauza C-74/15, deoarece Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a instituit o „prezumție de consumator“ și nu a avut în vedere, în mod expres, și girantul sau avalistul unei cambii, asimilare cu privire la care există îndoieli, în condițiile în care acestea sunt efecte de comerț a căror utilizare iese din sfera de protecție a consumatorului. De asemenea, definiția din legea criticată este chiar prejudiciabilă pentru consumatori, în raport cu Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se referă și la garantul ipotecar (cel care a constituit o garanție imobiliară), nu numai la fideiusor, în timp ce textul din lege îl are în vedere doar pe fideiusor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie