Decizia CCR nr. 69/2021Punctul 96

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.01.2021 · dosar 581A/2020
Punctul 96
96. Cu titlu prealabil, Curtea reține că norma căreia i se dă expresie în art. 2 lit. f) din lege reprezintă o definiție, nefiind, deci, o normă de drept material care, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea 24/2000, reglementează propriu-zis relațiile sociale ce fac obiectul actului normativ. Normele care exprimă definiții ale termenilor juridici, prin natura lor, nu sunt norme de drept material, care să indice în mod nemijlocit conduita care se așteaptă de la destinatarii lor. Normele care definesc termenii care intră în componența normelor de drept material sunt însă instrumentele necesare care fac posibilă adoptarea soluțiilor legislative din conținutul normelor de drept material. Ca atare, eventuala neclaritate a definițiilor termenilor juridici care intră în componența normelor de drept material are ca efect nemijlocit și constatarea neclarității chiar a normelor de drept material. ...
Sursa oficială ↗