Decizia CCR nr. 59/2021Punctul 42
Punctul 42
42. Din analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că, în sensul dreptului european, nu este obligatoriu ca legislația națională să permită consumatorului invocarea caracterului abuziv al unor clauze atât în procedura încuviințării executării silite, cât și pe calea contestației la executare, precum și pe calea acțiunii de drept comun. Curtea de Justiție a Uniunii Europene are în vedere, de fiecare dată, legislația specifică fiecărui stat și nu impune o soluție unică, lăsând legiuitorului național o marjă de apreciere, în funcție de propriul sistem de drept, ci oferă doar criteriile pe care calea procedurală reglementată de fiecare stat în virtutea autonomiei procedurale trebuie să le îndeplinească, pentru ca dreptul consumatorului să fie unul efectiv. În acest sens, o cale efectivă presupune ca acțiunea să fie scutită de taxe, consumatorul să poată să obțină, dacă este cazul, ajutor public judiciar și suspendarea executării silite, astfel încât executarea silită să nu fie finalizată înainte ca instanța sesizată să se pronunțe cu privire la pretinsul caracter abuziv al unor clauze. Or, acțiunea de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă și de Legea nr. 193/2000 îndeplinește aceste criterii. ...
Sursa oficială ↗